Fondul suveran al Norvegiei își va vinde activele rusești, ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina, a anunțat premierul norvegian, Jonas Gahr Store.
Fondul suveran de 1,3 miliarde de dolari este cel mai mare din lume. Activele sale rusești, care includ obligațiuni guvernamentale și acțiuni la aproape 50 de companii, valorau 2,83 miliarde de dolari la sfârșitul anului 2021, relatează The Guardian.
„Am decis să înghețăm investițiile fondului și am început un proces de vânzare a activelor din Rusia”, a spus Jonas Gahr Store la o conferință de presă.
Decizia vine după ce UE și SUA au anunțat că mai multe bănci rusești vor fi tăiate de la SWIFT și că vor fi impuse restricții asupra rezervelor Băncii Centrale a Rusiei.
Acest lucru va împiedica băncile să facă operațiuni în străinătate și vor bloca exporturile și importurile rusești, a spus șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.