Petre M. Iancu : Rusia înghite în Crimeea, de la ucraineni, o zdravănă doză din propriile ei hapuri amare.

0
297

Câte avioane rusești vor fi fost distruse la baza din Saky la sol? Ar putea să fie vorba de zeci. Cu patru ore înainte de lovitură, afirmă Tpyxa, o agenție ucraineană, în zona deschisă a aeroportului Saky staționau 13 avione de tip Suhoi 30 SM, 12 Suhoi 24, un avion militar de transport greu, IL (Iliușin) 76 și șase elicoptere MI-8 de fabricație sovietică. E clar o zi dintre cele mai negre pentru istoria armatei roșii.

Se confirmă că militarii Kievului dispun de rachete cu o rază de acțiune de două-trei sute de kilometri, după cum confirmă și politicianul ucrainean Viktor Andrusiv. Care evocă și explozii mai vechi la Melitopol.

… Cât de rău a ajuns Rusia reiese nu doar din pierderile gigantice pe care le-au suferit efectivele ei în aproape șase luni de război, estimate de serviciile secrete americane la 70-80.000 de militari scoși din luptă, iar ucrainenii la aproape 43 de mii de soldați și ofițeri ruși uciși, cu tot cu o sută de colonei. Ci și din faptul că, potrivit serviciilor secrete britanice, în pofida enormelor eforturi și stăruințe depuse de oștirile tot mai decimate ale lui Putin, unitățile ruse n-au reușit să înainteze în ultimele 30 de zile, în Donețk, decât vreo zece kilometri jalnici, iar în restul Donbasului încă trei.

Iar acum ucrainenii au devastat, la sute de kilometri de front, extrem de importanta bază aeriană din Crimeea, una doldora de muniție de preț, de alte arme scumpe și de avioane încă și mai costisitoare. O dată în plus, se probează calitatea armelor occidentale. Care o depășește net pe a tunurilor și lansatoarelor de rachete rusești.

mai mult la :

Saky, în Crimeea și noua față a războiului ruso-ucrainean

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.