În timp ce în estul Ucrainei situația rămâne tensionată, românii din regiunea Cernăuţi susţin că viaţa îşi urmează cursul firesc.
În timp ce în estul Ucraine situația rămâne tensionată, românii din regiunea Cernăuți, susţin că în nordul Bucovinei viaţa îşi urmează cursul firesc. Oamenii mărturisesc că trăiesc în tensiunea războiului încă din anul 2014 şi asta îi face să nu-şi mai piardă calmul atât de uşor.
Jurnalistul BucPress TV Vitalie Zâgrea a venit în comuna Voloca pentru a vedea care e starea de spirit a românilor, mai ales că se vorbeşte tot mai mult de o eventuală invazie a Rusiei în Ucraina.
Românii din Voloca, regiunea Cernăuți povestesc că experiența războiului din 2014 i-a călit, iar deocamdată aici, la sute de kilometri de estul Ucrainei, starea de spirit este una fără panică şi frică.
„În tot satul situaţia este calmă, nu avem nicio frică că se va începe războiul, pentru că în frica asta suntem de 8 ani de când s-a început războiul”, susțin volocenii.
Gospodarii din Voloca au beciurile şi cămările pline, aşa că magazinele nu au rămas cu rafturile goale. La nevoie, sătenii găsesc în gospodărie tot ce le trebuie.