Harkov. Piața Barabașova, cea mai mare din Europa, revine încet la viață

0
321

Înainte să plouă cu rachete asupra Harkovului, lanțul de magazine cunoscut sub numele de Barabașova era cea mai mare piață din Europa și una dintre cele mai aglomerate.

Acum, taraba de 12 metri pătrați a lui Olexei Celîșev este unul din cele două magazine minuscule care au rămas deschise într-un pasaj pustiu, presărat cu gunoi, la marginea pieței de 75 de hectare transformate în moloz de bombardamentele Rusiei invadatoare.

Decizia lui Celîșev de a redeschide magazinul a fost un act de sfidare pe care puțini dintre colegii săi retaileri de la Barabașova l-au făcut. Taraba lui este unul dintre cele 15.000 de spații comerciale și de depozitare din piață, un stup multicultural de activitate comercială în care peste 90.000 de oameni – inclusiv comercianți din Vietnam, China, Afganistan, țări africane și Rusia, au venit la Harkov, al doilea oraș ca mărime al Ucrainei.

La mijlocul lunii martie, rachetele rusești au lovit Barabașova, aducând 15 hectare de magazine și mărfuri în moloz și cenușă. Potrivit autorităților orașului, între 20 și 30 la sută din piață a fost distrusă.

/romania.europalibera.org/

Piața Barabașova înainte de razboi

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.