Radu Hossu | UPDATE: Ministerul Apărării din Ucraina a dat ordinul de retragere a tuturor forțelor din Lysychansk

0
334
UPDATE: Ministerul Apărării din Ucraina a dat ordinul de retragere a tuturor forțelor din Lysychansk. Chiar dacă presupuneam că se va întâmpla asta mâine-poimâine, s-a întâmplat acum 10 minute.
1. Lysyschansk nu este în controlul rușilor. Contrar absolut întregii mass-media, de la cea românească, la NYT și WP, îmi permit să spun că momentan Lysychansk nu este în controlul total al rușilor. Sursele din teren susțin la fel.
Retragerea Ucrainenilor este una controlată, la fel ca cea din Severodonetsk. Ceea ce este radical diferit față de o pierdere a luptei. Retragerea tactică nu este o noutate în lumea războiului, este o noutate doar pentru Putiniști propaganda lor care spun constant: „i-a bătut marea putere rusia pe Ucraineni la Severodonetsk”. Retragerea tactică implica controlul unei linii de aprovizionare și comunicare (GLOC). Asta înseamnă că inclusiv la Lysychansk ucrainenii au stat și au luptat cât să genereze cel mai mare impact pe o perioadă cât mai mare și acum părăsesc un oraș pus la pământ și depopulat.
Deci rușii nu, nu i-au bătut. Ci i-au copleșit numeric, iar a sta într-o bătălie doar de dragul unora și altora care privesc războiul de pe margine și îl comentează, nu este ceva luat în calcul de comandanții ucraineni. Ei trebuie să producă cele mai bune rezultate, în timpul setat, cu pierderile cât mai mici.
2. „Marea putere” rusia a reușit în ultimele 40+ de zile, în Bătălia pentru Donbas, să câștige 0.5% din suprafața Ucrainei și să piardă vreo 10.000 de oameni, câteva sute de sisteme de artilerie, tancuri și blindate. Ucraina a câștigat timp, apreciere prin comunicarea în continuare extrem de bună și armament vestic performant care se vede în ultimele zile: din ce în ce mai multe lovituri după liniile rușilor:
– Belgorod (rusia): Ukr au lovit un centru logistic
– Kursk (rusia): (surse!!!): Ukr nu a infirmat informația cum că în Kursk „cineva” a lovit un depozit de armamente.
– Melitopol: Ukr folosind cel mai probabil MLRS-uri HIMARS sau M270, au lovit azi un centru de comanda rus aflat lângă aeroportul din orașul controlat de ruși.
– Insula Serpilor recucerită de Ukr.
3. Bătălia pentru Donbas înseamnă confruntarea dintre Ucraina și rusia pentru teritoriul care conține Lugansk și Donetsk Oblast. Chiar dacă în următoarele zile și Lysychansk va pica (și cel mai probabil va pica săptămâna viitoare), bătălia continuă, pentru că Donetsk Oblast este controlat peste 50% de ucraineni, deci Putin încă nu are nicio victorie de raportat cetățenilor.
Am observat totuși că și la noi, dar inclusiv în mass-media internațională, se echivalează Lugansk Oblast cu Donbas. Vă spun să fiți atenți la asta și să nu vă lăsați păcăliți.
4. Războiul va intra în curând, probabil înspre august, într-o nouă fază. În această fază, armata Ukr va încerca, cu ajutorul tehnicii vestice (care mai are mult până să ajungă de la toate cele 50 de state care au promis ajutorul la Summit-ul NATO de la Madrid) să:
– lovească liniile de aprovizionare rusești și depozitele behind enemy lines.
– să intensifice războiul partizan în orașe ca Herson și Melitopol (și poate în alte localități mai mici)
– să monteze o contraofensivă în toată zona Herson și Axa Sud (Zaporojie Oblast).
– să recupereze pe cât posibil din teritoriile pierdute pe Axa Harkiv și Donbas.
–-
În următoarele zile să fim atenți la belarus și deciziile lor.
Armata rusă este obosită. Au probleme mari cu mobilizarea. Sunt o armată deficitară de la cel mai jos la cel mai ridicat nivel. rusia nu mai este (dacă am putea face abstracție de focoasele nucleare) o superputere convențională.
După pierderea a peste 4000 de blindate (1000+ tancuri, din care multe T-72M și T-80 și T-90, MSLR-uri moderne cum erau TOS-1 etc) și undeva la 30.000 de soldați morți + vreo 50-70 mii de răniți, nu mai este nici măcar o mare putere globală. Este cel mult o putere regională. Sub Turcia. Sub Franța. Sub Uk. În curând sub Polonia.
Armata Ucrainei își apără teritoriul. SUA, NATO și UE pur și simplu nu-și mai permit o victorie a rusiei, din punct de vedere politic în primul rând. Iar cum am spus-o de ani de zile: totul este politic, iar când un actor politic își simte amenințată poziția și are posibilitatea să și-o apere, o va face. Prin urmare, acum sunt convins că rusia nu va fi lăsată să învingă. De către Ucraina în primul rând, de noi, vesticii în al doilea rând.
Slava Ukraini!

Radu Hossu 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.