Radu Hossu : „Din partea mea și a Biroului Președintelui Zelensky, mulțumiri” – Alex Arestovich, consilier al Președintelui Zelensky

0
1228
Pentru viceprimarul Brașovului, Flavia Boghiu: „Din partea mea și a Biroului Președintelui Zelensky, mulțumiri” – Alex Arestovich, consilier al Președintelui Zelensky.
După ce am vorbit cu doamna viceprimar Flavia Boghiu, pentru că i l-am arătat clipul și a zis că nu-l postează. Împotriva insistențelor mele, argumentate, de consultant de imagine.
Argumentele ei?
Cu toate că ea a venit cu ideea și a organizat la început Centrul de Refugiați de la Brașov (Centru de la CATTIA – unicul centru de refugiați recunoscut Blue Dot din interiorul țării, distincție ce-l ca fiind unul dintre cele mai sigure și importante pentru mame și copiii) acesta (1) Acum este coordonat de asistenta ei, Andreea Vrinceanu și că (2) meritele sunt ale comunității brașovene care s-a mișcat extraordinar. Sunt, recunosc, mândru că sunt brașovean prin prisma acestui fapt.
Dacă nu îl postează ea, îl postez eu. Ca să știți, că cei care-l sfătuiesc pe Președintele Zelensky știu despre efortul nostru. Nu doar din Brașov, ci de pe peste tot din România. A cetățenilor, a celor care primesc refugiați în casă, a celor care donează ori în campania mea, a Prințesei @Brianna Thea Caradja sau în centrele de la vamă sau din București, la Romexpo sau Gara de Nord sau sutele de voluntari și donatori de la centrele din vamă, care au fost cu imima, brațele și casele deschise din prima zi a invaziei.
Da, Alex Arestovich, consilierul lui Zelensky, îi mulțumește viceprimarului Flaviei Boghiu personal și astfel, nouă, românilor pentru modul în care susținem Ucraina de acasă din România.
Cum spunea și Mihailo Podolyak, celălalt consilier al președintelui Zelensky cu care am avut onoarea să mă întâlnesc, „la greu vezi cine îți e prieten, cine îți e aliat, iar România și românii au demonstrat că sunt prieteni de nădejde.”
Da, din păcate probabil nu o să vedeți știri despre asta, cum că o oficialitate a Ucrainei de la cel mai înalt nivel posibil, mulțumește în numele Cabinetului și Președintelui Zelensky unei alte oficialități, fie și „doar” viceprimar român pentru munca depusă pentru ajutarea vecilinor noștri. Căci nouă ne place să ne furăm căciula, nu să ne potențăm. Polonezii ar fi făcut știre națională. Sau Cehii. Sau Slovacii. Mai spun că centrul despre care vorbește Arestovich a apărut la CNN două zile la rând în luna martie în prime-time la Andreson Cooper și Wolf Brizer? Nimănui nu i-a păsat în România. Dar după aia ne plângem că avem imagine proastă. Păi pentru că nu suntem în stare să ne promovăm și să ne încurajăm bunele exemple. Dar poate mă înșel și…
Poate o să vedem. Mass-media care mă urmărește: nici n-am nevoie să puneți sursa. Poate o sunați pe Flavia să aflați de a mai făcut nou la CATTIA, unic în România și probabil în Europa. Vă promit eu .

Slava Ukraini!

Glorie României! Glorie României, cum ne spune Arestovich (și aș adăuga eu) și celor care cu adevărat fac cinste aceste țări!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.